Tot ceea ce ai obținut până acum în viața ta, în relații, carieră, finanțe, toate sunt rezultatele unor programe subconștiente, ale unor convingeri mentale din trecut.
Situațiile cu care te confrunți acum, locul în care ai ajuns din punct de vedere mental sau emoțional sunt datorită modului în care gândești și simți. Aceste două dimensiuni, te fac să acționezi în baza unor convingeri pe care la un moment dat le-ai învățat sau adoptat.
Programe mentale deghizate în judecăți sau reproșuri ca: ”Nu ești suficient de bun/ă”, ”Sora ta/Fratele tău poate, tu de ce nu poți”, ”Mă faci de rușine”, ”Puteai fi mai bun/Puteai face mai bine”, ”Nu ne permitem” / ”Nu avem bani”, ”Eu te-am făcut, eu te omor ”, ”O să ajungi vai de capul tău”, ”Să nu vii cu burta la gură”.
Ei bine, ai acceptat aceste ”programe”, le-ai înregistrat în subconștient și conform acestor convingeri ți-ai creat tipare și comportamente.
Toate aceste concepții construiesc dialogul tău interior. Tu acționezi conform acestor gânduri. Gândurile noastre zilnice ajung la un număr foarte mare, între 60.000 și 80.000. Surprinzător este faptul că 95% dintre acestea se repetă. Gândurile noastre se ”prezintă” în fața noastră de mai multe ori pe zi. Și mai surprinzător este faptul că 80% dintre gândurile noastre zilnice fac parte din categoria celor negative.
Ceea ce gândești și ceea ce simți ajunge să creeze tipare comportamentale, probabil și tu în viața ta de zi cu zi observi deja convingeri care te fac să acționezi în diferite moduri. Află că poți schimba rezultatele pe care le obții. Identifică blocajele și fricile, toate gândurile negative și schimbă-le la nivel profund prin terapia Theta Healing, adoptând astfel noi ”programe” mentale și tipare emoționale care să-ți aducă manifestarea vieții pe care ți-o dorești.
Theta Healing este terapia prin care indentifici și schimbi toate programele și convingerile mentale din trecut care te sabotează în prezent. Frica, furia, resentimentele, rușinea, vinovăția, abandonul, respingerea, trădarea, umilința, nedreptatea, toate acestea sunt traume și programe trăite în copilărie care au afectat stima de sine, respectul și iubirea față de sine, ți-au creat un surplus de greutate, poate au condus la boli și dezechilibre în viața ta.
Dialogul tău interior te poate ajuta sau te poate sabota!
Tu cum alegi să gestionezi modul în care gândești, simți și acționezi?
Care sunt valorile și principiile de viață pe care te bazezi?
Sunt valori și obiective ce întrețin o viață plină de sănătate, vitalitate și abundență?
Ce faci pentru a putea clădi în tine resursele necesare vieții pe care ți-o dorești?
Menirea mea ca terapeut este să te susțin în a crea PROPRIA TA REALITATE. Îți creezi propriul tău prezent, propria ta viață.
Beneficiile psihoterapiei
Atunci când mintea și corpul tău sunt în echilibru, poți muta munții din loc!
Oamenii au nevoie de psihoterapie pentru a identifica rădăcina reală a problemelor cu care se confruntă. Emoțiile negative, gândurile autosabotoare și chiar traumele nu sunt la vedere dornice să fie rezolvate. Chiar de ar fi, în mod natural nu ne uităm la ele. Dar la un moment dat dorim să le abordăm pentru că acestea ne creează stări multiple de disconfort.
Traumele și blocajele noastre sunt îngropate de cele mai multe ori adânc și ne influențează calitatea vieții fără măcar să ne dăm seama.
În viața noastră de zi cu zi, cel mai adesea frecvența înregistrată la nivelul sistemului nervos este între 14 și 17 Hz, aceste unde sunt denumite undele Beta. Atunci când învățăm sau rezolvăm diverse sarcini și creierul este mai solicitat apar undele de frecvență Gamma. În momente de relaxare, de obicei seara sau chiar dimineața după ce ne trezim, creierul ajunge să emită unde din frecvențele Alfa. Undele Alfa se accentuează în timpul meditațiilor. Starea Alfa apare atunci când formăm amintiri, reduc disconfortul, durerea, stresul și anxietatea.
O stare și mai profundă este caracteristică undelor Theta, această stare este extrem de receptivă pentru hipnoterapie, autohipnoză, inducerea unor afirmații și sugestii productive.
Starea Theta este un spațiu generos pentru inspirație, creativitate, relaxare profundă, soluționat probleme complexe și reconectare cu alți oameni. Alege să te afli în stadiul Theta!
Cum se desfășoară o ședință de psihoterapie
În ședințele de psihoterapie se creează o conexiune profundă, într-un spațiu sigur și de încredere, unde descoperim împreună care sunt blocajele sau nevoile tale.
Prin intermediul meditației și a filosofiei spirituale, vei pătrunde în starea profundă Theta, unde te poți conecta la programele pe care îți bazezi comportamentele zilnice.
Vom ajunge să abordăm orice zonă sau aspect al vieții tale unde dorești să faci schimbări.
Ajungem să analizăm, în funcție de nevoi:
- Arborele genealogic și posibile traume transmise generațional;
- Emoțiile și convingerile venite de la părinți la momentul conceperii. Dacă a fost o concepere dorită sau nedorită, ce emoții au transmis cu privire la venirea ta pe lume. Dacă ai fost condiționat ori neacceptat. Ce blocaje și condiționări provin din aceste evenimente;
- Emoțiile și convingerile transmise de mamă în timpul sarcinii, dacă au fost probleme sau emoții neprocesate/nerezolvate;
- Emoțiile sau traumele survenite în momentul nașterii sau primii ani din viață.
- Relația cu părinții sau bunicii, diferite evenimente cu încărcătură emoțională din primii ani ai vieții tale.
Sedința de psihoterapie prin Theta Healing este pentru persoanele care doresc să obțină:
- Un proces de dezvoltare personală și reconectare cu sinele autentic
- Vindecarea copilului interior – încă din faza intrauterină, faza sarcinii sau din primii ani ai vieții
- Identificarea blocajelor și a convingerilor limitative
- Plantarea în subconștient a programelor și emoțiilor pozitive ce te fac să manifești o versiune mult mai bună.
- Trezirea și echilibrarea centrilor tăi energetici
- Ordine și claritate în viață
- O stimă de sine crescută sau vindecată
- Pași concreți pentru a vindeca timiditatea, gânduri de anxietate și depresia
- O îmbunătățire a memoriei și a capacității mentale
- Conectarea cu creativitatea, intuiția și spontaneitatea
- Rezolvarea situațiilor de amânare și continuă întârziere – vom lucra cu convingerile care te țin pe loc în a-ți îndeplini obiectivele
- Eliberarea de sentimentul de inferioritate – obținerea puterii personale și a responsabilității.
Atunci când mintea și corpul tău sunt în echilibru, poți muta munții din loc! Hai să îi mutăm împreună!